Detalii tehnice
Detalii
Recolte sănătoase, de calitate și cu costuri reduse pot fi realizate numai respectând tehnologia de cultură, astfel încât să poată fi valorificate resursele genetice ale plantelor. Dintre secvențele tehnologice privind protecția plantelor, tratamentul semințelor prezintă un rol esențial în realizarea culturilor, începând chiar de la înființare. Neglijând această etapă, prin neefectuare sau prin aplicarea unui tratament incorect (subdozarea sau supradozarea produsului, neacoperirea completă și a tuturor boabelor etc.) vom provoca pierderi de producție și uneori chiar „întoarcerea culturii”, în cazul atacului de dăunători. Atacul de boli produce mari pagube culturilor de cereale păioase.
Tratamentul semințelor se face preventiv, pentru a proteja plantele de amestecul agenților patogeni cu transmitere prin sămânță, sol și dăunătorii „de sol”. Atacul acestor organisme dăunătoare se manifestă în perioada de germinare – răsărire și este, în cele mai multe cazuri, accentuat de practicarea monoculturii, fiind influențat însă și de alți factori (zona geografică, condițiile climatice, îmburuienerea).
Când se face tratamentul și pentru ce culturi ?
Tratamentul seminței este o metodă simplă, eficientă și relativ ieftină, care se practică înainte de semănat, toamna la cerealele păioase (grâu, orz, orzoaică, secară, triticale), pentru prevenirea atacului de boli (mălura comună și pitică, fuzarioza, tăciune burator, septorioză) și de dăunători (gândacul ghebos, viermi sârmă, muștele cerealelor, afide, cicade etc.).
Modalități de tratare
Tratamentul se face în funcție de planta care trebuie protejată, de caracteristicile seminței și, după cum s-a arătat, de modul de condiționare a substanței active.
Mai trebuie adăugat că la stabilirea produsului trebuie să avem în vedere că monocultura, prelungită mai mulți ani, duce la acumularea în sol de rezerve mari ale organismelor dăunătoare. Modalitățile prin care se face tratamentul sunt: tratarea uscată, umedă prin pulverizare, încrustare, mocirlire, drajare, tratare cu spumă, fiecare metodă având caracteristicile ei. Operațiunea se face centralizat, cu aparatură specială, performantă, capabilă să dozeze foarte precis produsul, astfel încât gradul de acoperire și uniformizare să fie optime. Neuniformitatea și supradozarea duc la apariția fitointoxicațiilor prin afectarea germinației.